Drogați, băuți sau fără permis de conducere pe drumurile din Argeș.
În noaptea de 09 spre 10 martie a.c., polițiștii rutieri argeșeni au acționat, pe principalele artere rutiere, pentru creșterea gradului de siguranță prin verificarea respectării regulilor de circulație și combaterea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe depistarea și sancționarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză excesivă, precum și a celor care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În cadrul acțiunii organizate, au fost angrenați peste 90 de polițiști care dețin aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, polițiștii au aplicat 228 de sancțiuni contravenționale, din care 61 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și două pentru consumul de alcool (sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Totodată, a fost luată măsura complementară de reținere a 29 de permise de conducere, din care 2 pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și 18 pentru viteză excesivă. De asemenea, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.
Au fost organizate 44 de filtre pe raza întreg județului, fiind efectuate aproape 450 de testări cu aparatele alcooltest și 23 de testări în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive.
În acest context, polițiștii au constatat două infracțiuni pentru conducere sub influența alcoolului și una pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Exemple:
Conducea sub influența alcoolului
La data de 09 martie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au depistat un bărbat de 46 de ani, din Ștefan Cel Mare, care conducea o autoutilitară, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 alin.1 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Conduceau fără drept
În ziua de 09 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu au depistat un bărbat de 264 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe raza localității Rociu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cea în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
În ziua de 09 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Mureș, care conducea un autoturism, pe raza localității Leordeni, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză nu posedă permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Conduceau cu viteză excesivă
În ziua de 09 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 23 de ani, din Câmpulung, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 139 de km/h (pe un sector de drum cu limita de viteza 70 km/h). Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
În ziua de 09 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 49 de ani, din București, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 127 de km/h (pe un sector de drum cu limita de viteza 70 km/h).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Rezultat pozitiv la testarea cu aparatul din dotare
În ziua de 09 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un tânăr de 20 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism, existând suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv, iar în urma testării cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unei substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Poliţiştii argeșeni vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.