Fost primar și afacerist, acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită.
Fostul primar al comunei Prundeni, judeţul Vâlcea, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu şi luare de mită, după ce ar fi plătit nelegal din bugetul local bani către o firmă, prejudiciind, astfel, bugetul primăriei.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a lui Ion Horăscu, aflat în stare de deţinere, la data faptelor primar al comunei Prundeni, judeţul Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, respectiv pentru luare de mită, în formă continuată.
A fost trimis în judecată în aceeaşi cauză şi M.I., administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, respectiv dare de mită, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul anului 2009, între primăria comunei Prundeni şi societatea administrată de omul de afaceri, inculpat în această cauză, a fost încheiat un contract ce viza „Aşternere covor asfaltic pe DC 101 Zăvideni – Şcoala Viticolă”.
„În acest context, în perioada 17.09.2012 – 26.10.2016, inculpatul Horăscu Ion, în calitatea menţionată mai sus, şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu ce derivau din dispoziţiile legislaţiei primare, în sensul că ar fi dispus şi ar fi plătit, în mod nelegal, din fondurile publice către societatea aceluiaşi om de afaceri suma totală de 556.501 lei (fără a fi datorată, fără a avea bază legală şi fără a exista documente care trebuiau să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor)”, arată DNA.
Prin aceste demersuri, primăria comunei Prundeni ar fi fost prejudiciată cu suma de 556.501 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru societatea administrată de inculpatul M.I..
În contextul derulării contractului menţionat, dar şi a altui contract încheiat anterior, ce viza „Alimentarea cu apă potabilă în comuna Prundeni”, Ion Horăscu ar fi primit cu titlu de mită de la acelaşi om de afaceri, în perioada 21.09.2007-22.09.2016, suma totală de 280.000 lei, ce a fost disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, dar în realitate inexistente.
Sursa: Mediafax
2 Comentarii
Anonim
Asta este singura marota pe care se mai bazează magistrații corupți din justiția Romana , când vorbim de bani, privilegii , dar nu mai știu ce înseamnă bună credinta !
Mircea
Si ce legatura are stirea asta cu noi cei din Arges ?