Un primar băut s-a „dres” cu zăpadă, după ce a produs un accident.
Este vorba despre Alexandru Livescu, edilul localității Măguri Răcătău din județul Cluj. La scurt timp după evenimentul rutier, primarul a fost surprins mâncând zăpadă, anticipând probabil că nu va scăpa de control. Ceea ce s-a și întâmplat. Edilul a fost condus la sediul postului de poliție din comună, dar etilotestul nu a funcționat, iar primarul a fost dus la cel mai apropiat sediu care dispunea de un aparat funcțional, scrie g4media.ro.
Primarul Livescu a fost testat la ora 5.22, iar accidentul a avut loc la 2.50. După trei ore mai avea 0,12 grame alcool. Polițiștii implicați în acest caz sunt anchetați pentru a se stabili ce s-a întâmplat. Primarul a fost filmat de cel pe care l-a lovit cu mașina.