Veste bună pentru elevii din Argeș. Se decontează abonamentele.
Începând de astăzi, se vor putea deconta abonamente pentru transportul elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, pentru anul școlar 2023-2024. Acest demers a fost întârziat până acum din cauza normelor legislative.
“În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean din data de 31.01.2024 s-a aprobat valoarea unitară medie la nivel național de 0,37 lei/km aferentă sumei forfetare lunare. Valoarea a fost stabilită și avizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Cum am primit răspunsul am și introdus proiectul pe ordinea de zi, tocmai pentru a urgenta lucrurile, iar elevii și transportatorii să își poată recupera banii, sperăm inclusiv retroactiv” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Decontarea sumelor forfetare se face de către Ministerul Educației, prin Inspectoratele Școlare și școli.