Copil ucis de tatăl care a tăiat ilegal și imprudent un copac.
Un copil de doar patru ani a murit marți, 30 ianuarie, într-o pădure de la marginea localității Apostolache, județul Prahova, după ce un copac tăiat de tatăl său a căzut peste el.
Potrivit Poliției Prahova, tragedia a avut loc în jurul orei 17.30, ora la care dispeceratul de urgență 112 a fost sesizat.
La locul indicat, a fost identificat minorul cu vârsta de aproximativ patru ani, căruia i s-au efectuat manevre de resuscitare fără succes, fiind declarat decesul.
În paralel, a fost audiat un bărbat de 35 de ani, despre care s-a aflat că este chiar tatăl minorului. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că bărbatul a tăiat un copac care, prăbușindu-se, l-a lovit pe copil în zona capului.
Ancheta continuă, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național indiferent de forma de proprietate.
Foto descriptiv / Sursa observatorulph.ro