Argeș. Au pus aeroterma defectă lângă butelii. Incendiul a cuprins două case
La puțin timp după ora 23:00, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din comuna Băiculești.
La locul solicitării, s-au deplasat trei echipaje cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
În urma evaluării situației, s-a constatat că flăcările se manifestau la acoperișul unei locuințe de aproximativ 80 mp, unde au fost degradate și plafoanele încăperilor, la trei butelii de gaz care alimentau o centrală termică, la o parte din acoperișul unei alte locuințe, fiind afectat pe aproximativ 35 mp din circa 200 mp și la bunurile dintr-un hol și o parte din izolația termică a locuințelor. Pe timpul misiunii nu au fost identificate victime.
„Colegii noștri au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, evitând o explozie și afectarea în întregime a celor două locuințe, precum și propagarea la alte butelii de gaz și construcții învecinate. Intervenția a durat aproximativ două ore. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric produs la nivelul unei aeroterme lăsată sub tensiune în apropierea buteliilor.”, a transmis ISU Argeș.