Poliția Locală: Sute de mașini abandonate în Pitești au fost ridicate.
În anul 2023, la nivelul serviciului, în urma aplicării prevederilor legale din Legea nr. 421/2002 cu modificările şi completările ulterioare privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale, au fost identificate un număr de 440 de autovehicule pentru care au fost întocmite dosare potrivit normelor metodologice.
Dintre acestea, la această dată, un număr de:
– 320 autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public de către proprietar/deținătorul legal, în urma afișării somațiilor;
– 7 autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public de către reprezentanții din cadrul Administrației Domeniului Public Pitești, la finalizarea procedurii de ridicare;
– 40 autovehicule au fost aduse într-o stare corespunzătoare circulației pe drumurile publice;
– 60 autovehicule fiind în anumite stadii de derulare a procedurilor legale iar 13 sunt sub sechestru sau proprietar decedat.
Pe lângă alte aspecte legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri ce aparțin statului, noile norme metodologice conținute de H.G. 152/2023 stabilesc și ce elemente sunt luate în calcul atunci când se stabilește că o mașină este fără stăpân sau abandonată.
Concret, aspectele avute în vedere atunci când se apreciază că un vehicul este fără stăpân sau abandonat sunt legate de starea fizică sau situația juridică a vehiculului, cum ar fi, printre altele:
gradul de uzură ridicat al acestuia, de natură a-l face impropriu utilizării conform destinației;
lipsa unor părți componente;
radierea din circulație;
lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;
expirarea termenului inspecției tehnice periodice (ITP).
Vehicul fără stăpân este considerat cel fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut.
Vehicul abandonat este orice vehicul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin șase luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.