Fostul fotbalist Cristi Tănase a fost prins miercuri seara drogat la volan în Pitești.
Fostul fotbalist Cristi Tănase, cunoscut suporterilor ca Dodel, a fost prins miercuri seara drogat la volan de către polițiștii piteșteni. I s-a suspendat permisul și are întocmit dosar penal.
Piteșteanul Cristian Tănase, fost fotbalist, a fost depistat, drogat în trafic, de către polițiștii biroului rutier Pitești. A fost oprit pentru un control de rutină la intrarea în Pitești, în zona Târgului Săptămânal.
Polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, dar și modul în care îi privea, i-au pus fiola, iar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. A urmat testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.
Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise. În iunie 2010, Cristi Tănase a rămas fără permis după ce a fost prins beat la volan, tot în Pitești.
În vârstă de 36 de ani, Cristi Tănase a jucat fotbal la FC Argeș, unde și-a încheiat cariera de fotbalist dar și la FCSB, unde a fost căpitan și a câștigat titlul de campion, în 2015. Dodel a fost, de asemenea, și ”decarul” echipei naționale de fotbal.