Gest nobil de sărbători. Spitalul de Pediatrie din Pitești a primit o donație de peste 11.000 de euro.
Peste 11.000 de euro este suma strânsă în urma donațiilor făcute la „Concertul Caritabil de Colinde Dar din dar”. Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, imediat după Crăciun, banii vor fi donați spitalului pentru reabilitarea etajului 6 al unității sanitare.
„În data de 15 Decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat Concertul Caritabil de Colinde Dar din dar, desfășurat la Casa Sindicatelor din Municipiul Pitești, Județul Argeș.
În cadrul evenimentului au concertat Grupul Psaltic Ghelasie Basarabeanul, Corul de Copii Glasul Arhanghelului al Parohiei Micești, Grupul Vocal Flori Argeșene, interpreta Maria Coman, Corala Bărbătească a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române.
Pe lângă vestirea Nașterii Domnului Iisus Hristos, prin cântarea frumoaselor colinde, concertul a avut și scopul de a strânge donații pentru sprijinirea lucrărilor desfășurate la etajul 6 al Spitalului de Pediatrie din Municipiul Pitești, Județul Argeș.
Astfel, în urma concertului caritabil de colinde Dar din dar, a fost colectată din donații și sponsorizări, suma totală de 55.650 lei, care va fi dăruită Spitalului de Pediatrie din Pitești, imediat după Praznicul Nașterii Domnului.”