Argeș. Asfalt pe drumul Valea Oprii
Pentru cele două mari proiecte de investiții ce vizează modernizarea infrastructurii din comuna Vulturești s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.
”Un alt pas uriaș în dezvoltarea comunei a fost făcut prin demararea acestor proiecte. 15 drumuri vor fi modernizate, se va extinde rețeaua de canalizare și vor fi realizate racorduri în toată localitatea. Iată că, încet-încet, ne îndreptăm spre o infrastructură pusă la punct în comuna noastră”, spune edilul șef Liviu Poșircă.
Pe de altă parte sunt foarte multe proiecte pentru care administrația locală a obținut finanțare și se vor implementa anul viitor.
”Munca aceasta din spatele unui obiectiv, până ajunge să fie vizibil, palpabil, este uneori cea mai grea. Avem semnate contractele de finanțare pentru modernizarea iluminatului public și achiziționarea de stații de încărcare pentru automobilele electrice – prin AFM, dotarea școlilor cu echipamente IT, materiale didactice și mobilier prin PNRR”, a mai punctat edilul șef.
Foto descriptiv