Angajații AJPIS Argeș, în grevă generală. ”Voi ne ignorați, noi continuăm!”.
În mai multe județe din țară, inclusiv în județul Argeș, angajații din instituțiile subordonate Ministerului Muncii se află în grevă generală pentru eliminarea inechităților salariale și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sau organizează proteste spontane, zilnic.
Angajații Agenției de Ocupare a Forței de Muncă și cei din cadrul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș sunt în grevă generală. Activitatea celor două instituții este blocată pe termen nelimitat. Salariații vin la serviciu, însă nu lucrează. Ei cer salarii mai mari, condiții de muncă mai bune și rezolvarea problemei deficitului de personal. Dacă Guvernul nu va ajunge la o înțelegere cu sindicaliștii, peste 200.000 de suceveni ar putea să rămână fără bani de sărbători. Nemulțumiții au transmis că nu vor face plățile pentru nicio categorie de beneficiari, de la șomeri până la mamele care se află în concediu de creștere a copilului și persoane cu handicap.
„Această acțiune vine în contextul eforturilor constante ale Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obține condiții de muncă optime și remunerare echitabilă. Membrii sindicatelor au considerat că, greva este un pas necesar pentru a atrage atenția asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajații din instituțiile Ministerului Muncii.
Creșterea continuă a inechităților salariale, condiții de muncă precare și deficitul de personal au determinat angajații să acționeze pentru a obține schimbări concrete și sustenabile. Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri.
Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii este organizație sindicală dedicată apărării drepturilor angajaților din sectorul ministerului Muncii și promovării unor condiții de muncă corecte și sigure. Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluțiilor care să conducă la o îmbunătățire a calității vieții profesionale pentru toți membrii săi.
Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noștri și îi apreciem pentru înțelegerea de care au dat și dau dovadă în aceste momente”, se arată în comunicatul trimis de angajații instituțiilor din Ministerul Muncii.