O femeie își va măsura forțele cu un primar de neclintit din Argeș.
Partidul Național Liberal a decis candidata pentru primăria Topoloveni: Ana Maria Pănescu.
Aceasta va lupta împotriva actualului edil al orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, primar încă din decembrie 1989, fără a pierde vreun mandat. Adică, de aproape 35 de ani! Practic, este cel mai longeviv edil-șef din țară, din perioada post-decembristă.
Acum, PNL Argeș a luat o decizie semnificativă pentru alegerile din 2024, desemnând candidata pentru Primăria Topoloveni în persoana Anei Maria Pănescu, președinta PNL Topoloveni.
„Ana Maria Pănescu nu este doar o candidată, ci un lider determinat, este curajoasă și implicată în viața comunității. Câștigătoarea încrederii topolovenilor, ea este recunoscută pentru abilitatea de a forma echipe puternice și pentru angajamentul zilnic față de oraș.
O administrație locală performantă este necesară pentru Topoloveni, iar Ana Maria este gata să aducă un suflu nou, proiecte sănătoase de investiții și o viziune actualizată asupra dezvoltării orașului.
Prin această candidatură, PNL Argeș subliniază angajamentul său în sprijinirea femeilor în politică, recunoscând forța și profesionalismul acestora. Femeile sunt cheia pentru proiecte majore dedicate familiei, tineretului și antreprenoriatului, reprezentând cu înțelepciune interesele cetățenilor.
Este momentul să ne unim forțele pentru a transforma Topoloveniul într-un oraș în care cu toții să ne dorim să trăim. Șansa aceasta este Ana Maria Pănescu, primar la Topoloveni!”, a transmis PNL Argeș.
Un Comentariu
Anonim
Cine este Ana Maria Păunescu?