Doi tineri din Argeș sechestrau oameni și îi tâlhăreau!
În ziua de 21 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 15 noiembrie, în intervalul 12:00 – 14:30, doi tineri, de 19 ani, din Pitești și 25 de ani, din Călinești, ar fi lipsit de libertate în mod ilegal și deposedat prin acte de violență pe un alt tânăr, de 22 de ani, de suma de 640 de lei și un telefon mobil.
De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 17:00, cei doi ar fi procedat în mod similar cu un alt tânăr, de 18 ani, pe care l-ar fi lipsit de libertate și deposedat de suma de 150 de lei.
Faptele ar fi fost săvârșite în timp ce persoanele în cauză se aflau într-un autoturism, condus de tânărul de 19 ani, care avea dreptul de a conduce suspendat.
În ziua de 21 noiembrie, după administrarea probatoriului, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 22 noiembrie, au fost prezentați de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de fiecare dintre aceștia.
Cei doi tineri au fost încarcerați.