Filarmonica Pitești organizează joi, 23 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Tiberiu Dragoș Oprea, solist, violoncelistul Ștefan Cazacu.
În program: D. Șostakovici – Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în Mi bemol Major și, în premieră, G. Faure – Suita din „Pelleas et Melisande” , Op. 80 și Suita din „Masques et bergamasques”, Op. 112.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian București, unde a susținut premiere, spectacole și concerte de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Botoșani, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
Deși tânăr (29 de ani), violoncelistul Ștefan Cazacu s-a impus pe scenele naționale și internaționale. Talentul îl moștenește de la tatăl său, marele violoncelist Marin Cazacu, alături de care a început studiul muzical, și de la mama sa, flautistă. Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, la clasa profesorului Răzvan Suma, și a Universității de Muzică din Viena, Ștefan Cazacu a obținut numeroase premii naționale (concursurile Eurovison Young Musicians, Paul Constantinescu, George Georgescu, Mihail Jora, Premiul Tînărului Interpret dăruit de revista Actualitatea Muzicală) și internaționale (Austria, Croația). A susținut recitaluri în Olanda, Ungaria, Germania, Austria, Israel, România, a colaborat cu toate orchestrele simfonice din țară, dar și din Chișinău, Valencia, Alicante. Dintre dirijorii alături de care a urcat pe scenă menționăm pe Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Camil Marinescu, Theo Wolters.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.