Școală ridicată de la zero, dotată cu mobilier și echipamente nou-nouțe în Argeș.
Construcția școlii din localitatea argeșeană Bratia a avansat, astfel încât, la momentul de față mai sunt de făcut doar câteva finisaje. Cel mai probabil, după vacanța de iarnă, copii din zonă vor începe cursurile într-o clădire ridicată de la zero, dotată cu mobilier și echipamente nou-nouțe.
”Investiția a fost realizată cu fonduri proprii – buget local și sprijinul Consiliului Județean, și are trei săli de clasă dar și o sală de sport. Practic, mai sunt de făcut ultimele retușuri, însă elevii vor intra la cursuri în unitatea de învățământ nou construită abia după vacanța de iarnă, pentru a avea timpul necesar să dotăm școala.
Dotările – mobilier și echipamente IT, sunt obținute cu fonduri europene, prin PNRR. Suntem în stadiul achiziției pentru dotări și estimez că până la finele anului reușim să avem ceea ce ne trebuie pentru ca orele de curs să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Construirea unei școli este o mare realizare, acum, în aceste timpuri, la fel cum a fost dintotdeauna. Educația este un domeniu în care orice investiție va aduce profit înmiit, pe termen lung și foarte lung.”, a declarat primarul Ion Tănăsescu.
Foto: descriptiv