Argeșul, fruntaș la pensionari, dar și la patroni. Statistici de interes.
Argeș este printre județele fruntașe în ceea ce privește numărul de pensionari sau cel de patroni, conform recensământului realizat în 2022. În regiunea Muntenia, argeșenii ocupă ultimul loc când vine vorba de a merge la muncă în afara județului.
În ultimul deceniu, populația rezidentă a județului Argeș a scăzut cu 42.499 de locuitori. De la 612.431 persoane, câte au fost înregistrate la recensământul din 2011, la 569.932, în urma recensământului din 2022. Dintre aceștia, 242.400 reprezintă populatie ocupată, care este împărțită în funcție de următorul statut: peste 207.000 de salariați, peste 3.000 de patroni, aproximativ 28.000 de lucrători pe cont propriu (inclusiv cel care este membru al unei societăți agricole sau cooperative) și peste 4.300 de lucrători familiali (neremunerați).
Argeș se află în primele opt județe ca număr de patroni, fiind depășit de Ilfov, (peste 5.800), Cluj (peste 5.300), Timiș (peste 4.100), Iași (peste 4.000), Brașov (peste 3.800), Constanța (peste 3.700) și Prahova (peste 3.300).
În județul unde Uzina Dacia de la Mioveni este cel mai mare angajator, cei mai mulți angajați se găsesc în: industria prelucrătoare; comerțul cu ridicata și cu amănuntul și repararea autovehiculelor și motocicletelor; agricultura, silvicultura și pescuitul; transportul și depozitarea; activități profesionale, științifice și tehnice.
În regiunea Muntenia, cele mai puține persoane care merg la muncă în afara județului sunt din Argeș. Peste 14.000 de argeșeni aveau, la data anului 2022, locul de muncă situat în afara județului recenzat. În această privință, lideri în regiune sunt Dâmbovița (cu aproximativ 40.000 de persoane), Giurgiu și Prahova (cu aproximativ 34.000 de persoane).
Cei mai mulți argeșeni, circa 149.000, lucrează în localitatea de domiciliu, peste 71.000 în altă localitate din județ. Aproximativ 5000 de locuitori din Argeș au susținut, la recensământ, că lucrează în altă țară, în timp ce peste 2600 au menționat că nu au un loc de muncă fix.
În 2022, în Argeș erau peste 140.000 de pensionari, fiind al cincilea județ ca număr, după Prahova (180.000), Cluj (peste 156.000), Iași (148.000), Dolj (peste 146.000). Toate celelalte județe menționate au o populație mai mare.
Sursa: Adevarul.ro