Ultima oră! Încep lucrările la podul peste pârâul Bascov!
Podul peste pârâul Bascov din strada Depozitelor intră în reabilitare. Astăzi, 14 noiembrie 2023, municipalitatea a predat amplasamentul constructorului PORR Construct, unul dintre cei mai serioși parteneri în lucrările de infrastructură rutieră din România.
Au încheiat exemplar lucrarea la Autostrada Sibiu-Pitești pe tronsonul Sibiu-Boița și se ocupă în prezent și de Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș).
Modernizarea podului peste pârâul Bascov este finanțată Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin programul naţional „Anghel Saligny”.
Lucrarea costă 7.836.736,54 lei fără TVA și va fi finalizată în 2025.