Pitești: Cel mai prost hoț pe bicicletă. A smuls genta unei femei din mers, apoi s-a dezechilibrat și a căzut
În seara zilei de 23 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, agenții din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că în aceeași seară, în jurul orei 20:30, în timp ce se deplasa pe jos pe DN 73, pe raza comunei Mărăcineni, ar fi fost deposedată prin violență de către un individ necunoscut care se deplasa pe bicicletă, de geanta pe care o purta pe umăr.
Ulterior săvârșirii faptei, cel în cauză s-ar fi dezechilibrat, căzând în vegetația din partea adiacentă părții carosabile, împrejurare în care persoana vătămată și-ar fi recuperat geanta.
Ca urmare a sesizării, semnalmentele persoanei au fost transmise în atenție lucrătorilor de poliție, iar polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat bărbatul în cauză, identificat ca fiind un bărbat de 33 ani din comuna Vitomirești, județul Olt, care a fost condus la sediul poliției pentru verificări.
Din cercetări s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.
După administrarea probatoriului, probatoriului, bărbatul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 24 septembrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
UPDATE ORA 16.00. „Bărbatul de 33 de ani, domiciliat în județul Olt, a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat.”, a transmis IPJ Argeș.
Foto descriptiv