A venit din Olt să se dea „rotund” cu maşina la Piteşti. Ghinion, a fost surprins de poliţişti.
În ziua de 24 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 26 de ani, din județul Olt, care a adoptat un comportament agresiv, prin patinarea excesiv, în gol, a roților motoare, la plecarea de pe loc.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Într-un alt caz, polițiștii din cadrul Secției 2 Pitești au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Pitești, care avea aplicate folii de culoare închisă pe gemurile laterale față ale autoturismului, folii ce estompează vizibilitatea atât din exterior, cât și din interior, fără a deține omologare în acest sens.
În cauză, s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform O.U.G. 195/2002, precum și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare.
În plus, polițiștii argeșeni au desfășurat și activități informativ-preventive, în cadrul cărora au fost purtate discuții și cu privire la modificările privind modificările legislative cu privire la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale și instituții publice din județ.
Foto descriptiv