Mulți fani ai unor vedete din lumea sportului visează să se apropie cât mai mult de preferații lor și chiar să ajungă să dezvolte o relație de prietenie ori, de ce nu, de dragoste.
În lumea fotbalului, există mai multe exemple celebre de jucători de top, precum Messi și Ramos, care și-au ales jumătatea din rândul celor mai fierbinți suportere. Iată câteva exemple de povești de iubire dintre fotbaliști de notorietate și fanele lor:
Lionel Messi și Antonella Roccuzzo
Lionel Messi se cunoștea cu Antonella Roccuzzo încă de la vârsta de 5 ani, căci aceasta era verișoara celui mai bun prieten al său din copilărie, Lucas Scaglia – de asemenea jucător de fotbal. Relația a devenit serioasă și publică în anul 2009. De-a lungul timpului, cei doi au ținut legătura de la distanță, căci fotbalistul activa în Europa, iar iubita sa trăia în Argentina.
În 2010, Antonella Roccuzzo s-a mutat la Barcelona alături de Leo Messi. Cuplul are acum trei copii: Thiago (născut în 2012), Mateo (născut în 2015) și Ciro (născut în 2018). Roccuzzo a fost mereu o fană a lui Messi, urmărindu-i traseul de fotbalist profesionist, însă se poate spune că legătura afectivă dintre cei doi a început din copilărie.
Începând cu acest sezon, Lionel Messi evoluează pentru echipa de fotbal Inter Miami – favorită principală pe siteurile de pariuri online în finala Leagues Cup 2023.
David de Gea și Edurne Garcia
Ibericul David de Gea, care a plecat din campionatul spaniol în 2011, de la Atletico Madrid la Manchester United, s-a căsătorit cu Edurne García Almagro – o cântăreață, actriță și prezentatoare TV spaniolă. Aceasta era de multă vreme fanul portarului David de Gea. Din 2010, cei doi au început să se afișeze în public drept cuplu.
Edurne García Almagro se bucură de succes în lumea muzicii, cu piese precum „Ven Por Mi”, „Sigo Enamorada de Ti” sau „Soy Como Soy”. Nu a fost niciodată atrasă de Manchester, considerând că locurile din Spania sunt mult mai frumoase. Cel mai probabil este încântată acum, căci veștile momentului spun că De Gea se poate întoarce în La Liga după 12 ani.
Sergio Ramos și Pilar Rubio
Fotbalist spaniol care evoluează în prezent la clubul PSG din Ligue 1, Sergio Ramos are o poveste foarte interesantă despre relația sa cu Pilar Rubio, prezentatoare de televiziune din Spania. El a explicat că a avut trei vise despre aceasta, înainte de a o întâlni. Cei doi s-au căsătorit în Sevilla, la nuntă fiind invitați numeroși fotbaliști, inclusiv David Beckham. Au acum patru fii: Sergio (născut pe 6 mai 2014), Marco (născut pe 14 noiembrie 2015), Alejandro (născut pe 25 martie 2018) și Maximo Adriano (născut pe 26 iulie 2020).
Kevin-Prince Boateng și Melissa Satta
Mai puțin cunoscut în rândul fanilor fotbalului din România, Kevin-Prince Boateng este un jucător de fotbal germano-ghanez care și-a început cariera la Hertha Berlin. Deși a evoluat pentru reprezentativele naționale de juniori ale Germaniei la toate nivelurile de vârstă, a ales să reprezinte naționala Ghanei la nivel de seniori.
După relații cu alți fotbaliști celebri din Serie A precum Christian Vieri și John Carew, Melissa Satta a ajuns să înceapă o poveste de dragoste de lungă durată cu fotbalistul Kevin-Prince Boateng. Au fost împreună mult timp, dar după ce s-au căsătorit, au ajuns să se despartă peste doar 4 ani. Fostul cuplu are împreună un fiu, Maddox Prince Boateng, care s-a născut pe 15 aprilie 2014. În presa mondenă, relația dintre Kevin-Prince Boateng și Melissa Satta a fost mereu subiect de discuție. Partenera fotbalistului a oferit multe declarații despre viața lor intimă, atrăgând și mai mult atenția publicului.
Cesc Fabregas și Daniella Semaan
Consacrat la Arsenal Londra în Premier League și la FC Barcelona în La Liga, Cesc Fabregas a dezvoltat o relație deosebită cu Daniella Semaan. Se pare că aceasta i-ar fi cerut inițial fotbalistului un autograf pentru fiul ei, Joseph, într-un restaurant japonez din Londra. Cu 12 ani mai în vârstă decât Cesc Fabregas, Daniella Semaan este mamă a cinci copii (Leonardo, Lia, Capri, Joseph și Maria), trei dintre ei avându-l ca tată pe fostul star de la Arsenal și Barcelona.