Municipiul Piteşti este, în această perioadă, gazda Campionatului European de Baschet U16. Prezentarea oficialităţilor şi a liderilor de lot s-a făcut în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc, astăzi, în sala de consiliu a Primăriei Piteşti.
Cu acest prilej, edilul-şef al municipiului, Cristian Gentea, a făcut o serie de afirmaţii interesante. Una care mi-a atras atenţia se referea la faptul că, prin organizarea acestei competiţii, hotelierii şi patronii de restaurante vor fi mulţumiţi. „Sper să fie mulţumiţi…”, a declarat, mai exact, primarul Gentea.
Este adevărat. Sportul, promovat în toate formele sale, aduce bani şi notorietate. A fost handbal, au fost lupte şi, ca să nu ne întindem cu prea multe statistici, să spunem că muncipalitatea a bifat deja numeroase competiţii la Piteşti Arena. Acum avem baschet. Delegaţii cu sute de străini au sosit, zilele acestea, la Piteşti. Dincolo de spectacolul sportiv, de lupta de pe teren, de strategiile din vestiar, cu toţii au nevoie de relaxare şi odihnă, poate şi de un pic de distracţie. Sume importante de bani intră astfel în circuitul financiar al municipiului. Iar asta nu e tot. Odată ajunşi acasă, oaspeţii noştri vor vorbi despre cum s-au simţit aici. Părerea lor contează, fiindcă aşa putem deveni cunoscuţi şi, sperăm noi, recomandaţi pe viitor.
Prin urmare, nu este suficient să aducem sportivi şi să organizăm competiţii, ci trebuie să facem şi o impresie generală bună. Evident, aici nu este doar treaba Primăriei, ci şi a mediului de afaceri, ba chiar şi a simplilor cetăţeni care se plimbă pe stradă.
Cartea de vizită a oraşului, dacă e bună sau rea, depinde de piteşteni. Desigur, puţini sunt aceia care analizează în profunzime fenomenul şi se comportă ca atare. Unii merg nepăsători şi fac ce au „învăţat” de pe stradă: aruncă gunoaie, cerşesc, înjură şi se ceartă. Cât de mult contează… Imaginaţi-vă că, la rândul vostru, sunteţi turişti şi vedeţi astfel de comportamente în oraşul pe care îl vizitaţi. Este retoric să mai întrebăm dacă veţi reveni în acel loc sau îl veţi recomanda prietenilor.
Aşadar, bunăstarea tuturor depinde şi de gesturile mărunte, aparent neimportante. Prin sport avem o şansă mare, prin educaţie şi bun-simţ o putem fructifica.