Programul Rabla local: AFM solicită ca cetățenii care doresc înscrierea în program să aibă contul deja creat. Prin urmare, persoanele interesate trebuie să își creeze contul de utilizator, înainte de deschiderea perioadei de înscriere.
MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, comunică:
Doar persoanele fizice care au conturi de utilizator deschise se pot înscrie, ulterior, în aplicația pusă la dispoziție pe site-ul AFM, prin completarea unor câmpuri predefinite ale aplicației informatice. Administrația Fondului pentru Mediu va furniza Primăriei Pitești lista cu solicitanții înscriși în limita sumei bugetate. După această etapă, potențialii beneficiari ai stimulentului de casare în valoare de 3.000 lei, vor putea depune la Primăria Municipiului Pitești documentele justificative în baza cărora va fi verificată eligibilitatea și veridicitatea documentelor, urmând să fie încheiat contractul de finanțare între persoana fizică și Municipiului Pitești.
Înscrierea se face astfel:
1. Conturile de utilizator trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. programul „Casa Verde fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită. În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP.
2. Persoana fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.
3. Persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei Pitești, acolo unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare.
4. Persoana fizică se va înscrie în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista prevăzută în aplicația informatică și pe site AFM.
5. După înscriere, AFM transmite lista persoanelor fizice înscrise, către primăriile participante în cadrul Programului.
6. Persoana fizică transmite documente, conform procedurii interne a primăriei, procedura va fi publicată pe pagina de internet a acesteia.
Persoana fizică își creează contul prin accesarea căsuței verzi, din următorul link: https://afm.ro/casare_auto_uzate.php
Reamintim criteriile de eligibilitate a solicitantului de finanțare:
– este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a municipiului Pitești;
– deține în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale municipiului Pitești, cu excepția persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
– nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
– nu a obținut și nu este pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;
– nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
– se angajează să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
– se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
În situația în care solicitantul de finanțare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declarația pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât și pentru proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.
Dacă autovehiculul uzat este deținut în coproprietate, solicitantul de finanțare va depune la Primăria Municipiului Pitești și acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul
Programului.
Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat:
– este înregistrat în evidențele fiscale ale municipiului Pitești;
– la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației, dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricației, se consideră an de fabricație anul înmatriculării;
– are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;
-conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.
Pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești, precum și pe pagina de facebook a instituției vom face publice informațiile actualizate privind Programul Rabla Local.