Aşa cum v-am informat, poliţişti ai Secţiei 1 Piteşti l-au reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă pe Cristi Constantin Şerboi, de 19 ani, din municipiu, bănuit de tentativă la infracţiunea de furt calificat. Concret, în noaptea de miercuri spre joi, agenţi ai Secţiei 1 şi o patrulă a Poliţiei Locale l-au prins în flagrant pe Şerboi în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un chioşc din zona centrală a municipiului.
Vă reamintim că, împătimit al păcănelelor, flăcăul era aproape nelipsit din sălile de jocuri electronice. În noaptea de 8/9 noiembrie se afla într-o sală de jocuri a unui local de pe strada Armand Călinescu. Pierduse toţi banii şi atunci i-a venit ideea să fure, ca să-şi scoată paguba. A urmărit o angajată şi, profitând de neatenţia acesteia, a sustras încasările în sumă de 3.000 lei, după care a plecat. Exact la o săptămână, în timp ce traversa strada pe marcaj cu intenţia să revină la sala de unde furase, a fost lovit de un BMW. Din cercetări a mai rezultat că tot Şerboi este cel care, pe 9 septembrie, a furat o bicicletă dintr-o scară de bloc din cartierul piteştean Eremia Grigorescu. Azi, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Piteşti cu propunerea de arestare. Analizând probele prezentate de procuror, magistraţii au emis pe numele împricinatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar Şerboi a fost încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Decizia nu e definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Argeş.
Val. NICOLAU