În perioada 17 iulie – 3 septembrie, instanţele din Argeş sunt în vacanţa judecătorească, interval în care vor fi judecate numai cauzele cu caracter urgent.
Astfel, la Secţiile civile se vor judeca ordin de protecție, suspendare executare silită, măsuri asiguratorii, ordonanţă preşedinţială, suspendare executare hotărâre, suspendare executare act administrativ, achiziții publice, măsuri de protecție specială privind protecția şi promovarea drepturilor copilului şi cele privind procedura adopției.
La Secţiile penale vor fi pe rol confirmare internare medicală, confirmare obligare la tratament medical, contestația la executare, prelungire/înlocuire măsuri educative neprivative de libertate, schimbare măsura educativă a internării, schimbare regim executare, sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției, înlocuirea/încetarea obligării la tratament medical, menținerea/înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale, confirmare redeschidere urmărire penală, contestaţie durată proces, liberarea condiționată, măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, excepție de neconstituționalitate. etc.
Secțiile pentru conflicte de muncă și asigurări sociale vor analiza cauze privind constatarea nelegalității grevei, acţiune în suspendarea grevei, asigurare dovezi, măsuri asigurătorii, ordonanţă preşedinţială, contestaţie tergiversare, suspendarea provizorie a executării; suspendare executare.
De asemenea, în perioada vacanței judecătoreşti, Birourile Arhivă şi Registratură vor fi deschise publicului în fiecare zi de luni, între orele 8 – 12, interval în care pot fi depuse acțiuni, cereri şi documente cu privire la dosarele aflate pe rolul instanţei ori soluționate şi pot fi solicitate dosarele pentru studiu. În celelalte zile, acțiunile, cererile şi documentele cu privire la dosarele aflate pe rolul instanţei ori soluționate, pot fi transmise instanţei prin: e-mail, fax, poștă. Birourile apostile îşi vor desfășura activitatea în perioada 17 – 21 iulie, între orele 8 – 12, şi în perioada 7 – 25 august între orele 8 – 12.