Senator Dănuț Bica salută promulgarea Legilor Educației
Legile Educației au fost promulgate de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni. La eveniment au participat președintele Senatului și al Partidului Național Liberal, Nicolae Ionel Ciucă, miniștrii PNL, parlamentari, dar și reprezentanți ai sistemului de învățământ.
„Noile legi ale educației, susținute și promovate de PNL, au ca scop îmbunătățirea calității învățământului și sprijinirea cadrelor didactice. La nivel preuniversitar, se introduc programe pentru reducerea abandonului școlar, combaterea violenței școlare, dar și măsuri de sprijin pentru elevii din medii defavorizate.
Profesorii care predau în comunitățile defavorizate vor beneficia de prime de instalare și acces la formare continuă. În învățământul universitar, sunt vizate reducerea abandonului școlar, extinderea educației duale, dar și consolidarea integrității academice.”, transmite senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica.