Ani grei de puşcărie pentru o prostituată şi soţul ei, condamnaţi pentru omor
O femeie care practica prostituţia şi proxenetul care îi asigura protecţia, nimeni altul decât soţul ei, au fost condamanţi la ani grei de puşcărie pentru comiterea infracţiunii de omor.
Aceştia sunt Larisa Roxana, de 23 de ani, din Caraş Severin, respectiv Daniel Adrian B., de 26 de ani. Încarcerată la Penitenciarul Târgşor, femeia a primit 11 ani de închisoare, iar bărbatul, aflat la Penitenciarul Mioveni, va avea de executat 15 ani de detenţie.
După cum relatam la vremea aceea, totul s-a întâmplat în august 2022. Pentru a atrage clienţi, femeia, care închiriase un apartament în regim hotelier în cartierul piteştean Războieni, posta anunţuri pe un site de profil, prin care oferea servicii sexuale contra cost. Un astfel de anunţ a fost citit de Florin S., de 57 de ani, din Curtea de Argeş, care a luat legătura cu împricinata, a negociat preţul, a venit la Piteşti, a urcat la femeie şi cei doi au întreţinut relaţii intime.
Din câte se pare, clientul nu a fost mulţumit de prestaţia oferită, motiv pentru care şi-a luat înapoi cei 200 de lei plătiţi şi a plecat. Furioasă, tânăra a luat un cuţit pe care-l avea sub pernă, a ieşit după bărbat şi l-a înjunghiat pe scara blocului.
Aflat în apropiere, a apărut şi soţul prostituatei, care el l-a lovit şi el pe client cu un cuțitul. Strigătele victimei au fost auzite de vecini şi a fost alertată poliţia.
Când au sosit, oamenii legii l-au găsit pe client întins pe o bancă din faţa imobilului, iar lângă el era Daniel Adrian B., care încerca să oprească sângerarea cu un tricou. Florin S., care anterior mai fusese implicat într-un incident similar dar a scăpat cu viaţă, a fost transportat în comă la spital, dar a decedat câteva ore mai târziu. După finalizarea cercetărilor, cei doi soţi au fost trimişi în judecată.
Ambii au încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei şi dosarul s-a judecat repede. În timpul procesului, prostituata le-a explicat judecătorilor cum s-a întâmplat, încheind declaraţia cu menţiunea că regretă fapta.