Bărbat din Priboieni, reținut pentru furt. Prejudiciu de 56.000 lei.
În ziua de 27 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și au identificat și reținut un bărbat de 39 de ani, din Priboieni.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 08 spre 09 octombrie 2022, bărbatul, împreună cu alți doi bărbați, ar fi pătruns într-o hală de pe raza localității Moșoaia, de unde ar fi sustras un ATV și mai multe componente IT, producând prejudicii pentru două societăți comerciale, în valoare de 56.000 de lei, respectiv 4.500 de euro.
Ulterior, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.