În ceea ce priveşte piaţa florilor, simfonia preţurilor a fost în acord cu buzunarele vizitatorilor care, slavă Domnului, au avut de unde alege. Standurile inundate cu un curcubeu de culori au atras ca un magnet clientela dornică să-şi împodobească grădinile sau locuinţele cu plante decorative, una mai frumoasă decât alta. S-au vândut la foc automat panseluţele (1,50 lei), petuniile (cel puţin 2 lei), gheţărica (2 lei), crăiţele (3 lei), trandafirul pitic (4,50 lei) şi cerceluşul (6 lei), aceste minuni catifelate având preţuri accesibile, dar au avut trecere la cumpărători şi plantele ceva mai scumpe, muşcatele regale (15 lei), anemona (15 lei), orhidea (19,99 lei), sporul casei (20 lei), magnolia (29 lei), begonia (30 lei), magnolia 59,99 lei sau iasomie (79 lei).
Curtat a fost şi bonsaiul, copăcelul în ghiveci în variate forme prinzând… rădăcini la Puteşti. A fost vândut cu preţuri mai mari (279 lei) sau mai mici (39 lei). Mic, ţepos, cactus altoit (9 lei) a cucerit piteştenii
Şi fructele autohtone sau exotice au fost din plin aplaudate la Simfonia Lalelelor, poate şi „adoptate” de amatorii de căpşuni (5,99 lei), lămâi (19 lei), citrice (89 lei), curmal (9 lei) etc.
Mirela NEAGOE