Femeia care a murit lovită de tir, o cunoscută doctoriță din Câmpulung.
Miercuri dimineaţă, o femeie care traversa o stradă din Câmpulung pe marcajul pietonal, a fost grav rănită de un tir. Transportată la spital, victima nu a supravieţuit.
Din verificărilor preliminare efectuate de polițiștii s-a stabilit că Ion Ş., de 60 de ani, din Stoenești, conducea un tir pe strada Negru Vodă dinspre Piteşti către Brașov. El a accidentat-o pe Liliana T., de 66 de ani, din Mihăești, medic la o clinică din municipiul de sub Grui, care traversa pe marcajul pietonal.
Întrucât starea victimei se agrava, medicii musceleni au decis s-o trimită la Piteşti. Pe drum, femeia a intrat în stop cardio-respirator, echipajul medical a început resuscitarea şi ambulanţa a făcut cale întoarsă. Din păcate, cu toate eforturile depuse, Liliana T. a decedat. Şoferul, care nu consumase alcool, va fi cercetat pentru ucidere din culpă.
“Întreg colectivul Centrului Medical Parga Sat anunță cu profunda durere dispariția prematura intr-un tragic accident a celei ce a fost Dr. Teliban Liliana, medic specialist Medicina Muncii, profesionist, coleg, prieten si un suflet nobil. In toata activitatea de peste 20 de ani, in cadrul Centrului Medical, a fost un exemplu de competenta, comportament si modestie pentru tot personalul. Transmitem familiei Sincere Condoleanțe!
Drum lin printre îngeri, Doamna Doctor!”, a fost mesajul postat pe rețelele de socializare.
Un alt accident, în care un pieton a fost lovit de o autoutilitară în timp ce traversa tot pe marcaj, a avut loc ieri dimineaţă la Mărăcineni.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că Florian B., de 36 de ani, din Pitești, conducea pe DN 73 o dubiţă Mercedes Sprinter pentru transportat pâine. El l-a accidentat pe Serghei A., de 63 de ani, din Mioveni, care traversa drumul pe marcajul pietonal. Sexagenarul a fost preluat de ambulanţă în stare de inconştienţă şi transportat la spital. Şoferul nu consumase alcool şi în caută a fost întocmit dosar penal pentru vătămare coporală din culpă.