ADI Argeș a aderat la FADIDA!
În această săptămână, ADI Argeș a aderat la Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din Domeniul Apei (FADIDA). Acest eveniment important a avut loc în cadrul conferinței FADIDA, desfășurată între 7 și 8 iunie, în Pitești.
Conferința a reunit peste 50 de invitați și a avut ca temă principală „Implicarea Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară în dezvoltarea comunităților locale”. Participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu cele mai recente tendințe și inovații din domeniul apei și canalizării.
Evenimentul a inclus prezentarea bunelor practici în „Finanțări europene și naționale pentru dezvoltarea sectorului de alimentare cu apă și canalizare”, „Evaluarea ofertelor. Idei noi, practici vechi”, „Utilizarea soluțiilor bazate pe natură pentru dezvoltarea localităților în contextul schimbărilor climatice” și „Modificările apărute în Statutul cadru al Asociațiilor de dezvoltare intercomunitară”.
FADIDA, care numără, din 8 iunie anul curent, 28 de membri, a considerat ADI Argeș un exemplu remarcabil de reușită în acest domeniu.
Municipalitatea piteșteană își exprimă sprijinul ferm pentru activitățile și inițiativele care promovează dezvoltarea durabilă a comunităților și încurajează colaborarea între autoritățile locale și organizațiile specializate în domeniul apei și canalizării.