Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Argeş, în luna martie 2023 efectivul salariaţilor a fost de 160.762 persoane, în creștere cu 688 persoane (+0,4%) faţă de efectivul salariaţilor de la finele lunii februarie 2023.
Evoluția ușor ascendentă a efectivului de salariați s-a manifestat cu aceeași intensitate în toate sectoarele de activitate.
Comparativ cu finele lunii martie 2022 efectivul total al salariaților a crescut cu 2601 persoane (+1,6%).
În luna martie 2023 câştigul salarial mediu brut realizat în județul Argeș a fost de 6.164 lei, în creștere cu 25 lei (+0,4%) față de luna februarie 2023. Comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2022 câștigul salarial mediu brut a fost mai mare cu 734 lei (+13,5%) urmare a câștigurilor mai mari înregistrate în toate sectoarele de activitate.
Câştigul salarial mediu net realizat în luna martie a.c. la nivelul județului a fost de 3.852 lei, în creștere cu 23 lei (+0,6%) față de nivelul realizărilor salariale din luna februarie 2023, urmare a câștigurilor mai mari înregistrate în sectoarele servicii și agricultură, silvicultură și pescuit.
Comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2022 câștigul salarial mediu net a fost mai mare cu 502 lei (+15,0%) ca urmare a câștigurilor mai mari
înregistrate în toate sectoarele de activitate.
Câștigul salarial realizat în județul Argeș în luna martie 2023 a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel național, atât în valoare brută cât și în valoare netă (-15,4%).
Foto descriptiv