Gheorghe Frătoaica, unul dintre cei mai buni profesioniști în domeniul medicinii de urgență ne-a părăsit. A scos din ghearele morții mulți semeni. Pe sine nu s-a putut salva, oricât s-a zbătut. Trei ani. Atât a durat înverșunata luptă pe care a dus-o doctorul cu o boală nemiloasă.
La firul ierbii 67 de ani, dintre care mai mult de jumătate dedicați domeniului de care era atât de pasionat: medicina. Își dorea să alunge suferința oamenilor și să salveze vieți. Cu timpul, avea să își dea seama că ambele obiective nu sunt ușor de atins. Începutul a fost promițător pentru tânărul care devenise medic militar, dar care își începuse activitatea în Miroși. De jos, de la firul ierbii, putea cunoaște viața omului și beteșugurile lui, ale celui care muncea cu sapa, ducea vacile la păscut și bea o cinzeacă de tărie înainte de masă. A urmat o altă etapă, anii petrecuți în Moșoaia. Pe oriunde a mers, medicul a dovedit același profesionalism, indiferent că îl trata pe primar, pe preot, pe jandarm ori pe văcarul satului. Experiența acumulată în cele două comune a fost benefică și, prin rezultatele bune, s-a făcut remarcat la… județ!
În arena politică Gheorghe Frătoaica nu a stat departe nici de viața politică. Erau anii sociali efervescenți, ai prefacerilor post-revoluționare. Și, având convingerea că se poate implica în viața cetății, s-a avântat în lupta politică. A țintit sus, ridicând într-atât ștacheta, încât a crezut că îl poate detrona pe Tudor Pendiuc de la conducerea Primăriei Pitești. Însă, medicul-candidat a suferit o înfrângere zdrobitoare. Între timp, a ajuns director al Serviciului de Ambulanță Argeș, încercând să îmbunătățească lucrurile. Și-a desăvârșit studiile și s-a specializat în medicina de urgență. Doar așa își putea împlini visul tinereții, acela de a salva vieți.
O carieră strălucită Încrezător, ambițios, răzbătător, Gheorghe Frătoaica a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Argeș. A activat mulți ani, zi și noapte, pentru a alina suferințele semenilor aduși de ambulanțe, pentru a-i reda vieții pe cei cărora moartea le dădea târcoale. Mulți argeșeni mai văd lumina soarelui datorită intervenției prompte a doctorului Frătoaica! Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, medicul Tudor Ionescu, l-a descris astfel: „Nu avea nicio pasiune, nu își pierdea timpul cu nimic decât citind, studiind, lucrând, vorbind cu pacienții… Medicina de urgență era viața lui, spitalul era totul pentru el. Tot timpul dorea să se perfecționeze, să fie și mai bun…”.
Declin Dar toate au un sfârșit. Precum au un început. Iar declinul pentru Gh. Frătoaica a început în anul 2000. Țara, ca întreaga planetă, era bântuită de parșivul Covid. Medicul s-a infectat. Era perioada în care nu se știa multe despre virus și doctorul a decis să facă un control amănunțit, un CT. Sars-COV-ul nu a pus mari probleme, însă investigația a scos la iveală o… tumoare la plămânul drept. S-a luat îndată hotărârea de a se face o operație pentru a extirpa lobul afectat. Totul a decurs conform așteptărilor. Nesperat de bine. După perioada de convalescență, medicul și-a reluat activitatea; însă a lucrat la Spitalul Costești.
Mirarea specialiștilor Moartea se îndepărtase doar puțin. Era totuși prin preajmă. Doctorul o alungase de-atâtea ori de la U.P.U. Acum era rândul lui să fie cel vizat de „doamna cu coasa”. Cum în cazul unui cancer pulmonar, rata de supraviețuire este extrem de mică – lucru binecunoscut de dr. Frătoaica – nu a fost o supriză înrăutățirea stării de sănătate, în ultimul timp. Paradoxal, mirarea specialiștilor care îl țineau sub observație era timpul îndelungat în care pacientul Frătoaica a rezistat. Trei ani, de când a fost descoperită tumoarea, însă cancerul era declanșat înainte de anul pandemic.
Demnitate Gh. Frătoaica nu putea fi mințit. Își citea singur analizele și își dădea seama că timpul său e pe sfârșite. A făcut multe ședințe de chimioterapie, a urmat tratamentul standard. A refuzat deplasarea la clinicile vestite din Turcia sau Austria. Știa că nu mai are rost. Era conștient că nu se mai poate face nimic, iar nisipul din clepsidra vieții lui se scurgea implacabil. Vedea cum i se topește trupul, însă luciditatea nu și-a pierdut-o nicio clipă. Voia să își protejeze familia, să nu asiste la agonia lui. Iar celor apropiați le-a destăinuit dorința sa cea mai mare: să moară în spital! Dar nu pe patul de suferință, în calitate de pacient, ci în halatul de medic, la datorie! Puterile îi slăbiseră, însă forța interioară era mai mare. Întreaga viață a dedicat-o spitalului, pacienților. Visa să se sfârșească într-o noapte, pe când s-ar fi aflat de gardă, stând de veghe la căpătâiul pacienților.
„Tudore, gata, mă duc!” Gheorghe Frătoaica a murit în sâmbăta Rusaliilor. Dacă ar fi trăit, la 8 iunie și-ar fi serbat ziua de naștere… Cu lacrimi în ochi, medicul Tudor Ionescu ne-a relatat, în exclusivitate: „Vorbeam des cu el la telefon. Ultima dată, cu două zile înainte de a muri. Nu era îngrozit. Știa tot ce urmează, simțea tot și mi-a spus: <>. Vorbea cu seninătate, cu demnitate, resemnat, împăcat cu el și cu lumea. A fost lucid până în ultima clipă, până la ultima suflare. Cel mai rău îmi pare că nu i s-a putut împlini dorința de a muri într-o noapte, când ar fi fost de gardă în spital! <>, îmi spunea cu limbă de moarte. N-a fost așa. Și nu cred că, de-acolo de unde ne vede el, e supărat pentru asta”.
Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la capela militară de lângă Cimitirul „Sf. Gheorghe”, iar slujba de înmormânatare va avea loc astăzi, la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavril” din incinta unității militare. Cei care l-au prețuit îl vor conduce pe ultimul drum pe doctorul care a salvat atâtea vieți, dar nu s-a putut salva și pe sine…La urma urmei, așa a ieșit din viață, deși a intrat în eternitate!
8 Comentarii
Anonim
o pierdere uriasa pt sistemul medical , om de valoare , prieten drag …nu gasesc cuvinte…..d-zeu sa l odihneasca pe dragul nostru bebe
Anonim
Un doctor de joasa spiță,am fost dat afara din serviciul de urgență cu tata bolnav de cancer in faza terminală și cu cu fratele meu în aceiași situatie.
Anonim
De două ori am fost dat afara din urgente de acest „doctor”impreuna cu tata bolnav de cancer in faza terminală ,și cu fratele meu în aceiași situatie.
Trebuia să fie conștient că această boala și anume cancerul nu iartă pe nimeni,indiferent de statutul social
Deci să-i fie țarina ușoară că piatra de moara.
Geo
Acest așa zis doctor l-am dar afara din serviciul de urgență pe tata in 2016,tata fiind bolnav de cancer in faza terminală și același lucru l-am făcut cu fratele meu în aceiași situatie in 2014.
Să-i fie țarina ușoară ca piatra de moara!
un fan
Ultima dorință a medicului Gheorghe Frătoaica: „Aș vrea să mor, pe hol la UPU nebagat in seama 5 ore si cu telefonul crapat”
Adi
SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI
Vecinii de pe strada Cavalerului , bariera, Valea Mare Podgoria, regreta disparitia domnului dr Fratoaica. A fost un om de exceptie. Cu vorba, consultatia, medicatia, cu tot ce a putut, ne/a ajutat pe fiecare dintre noi, cand, dupa caz am apelat.
Odihna vesnica domnule dr. in raiul lui Dumnezeu !
Anonim
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, săi ierte păcatele și nu-l mai judecați voi… îl judecă Bunul Dumnezeu… voi judecațivă pe voi cite vieții ați fost în stare să salvați… și după să judecați un mare om deo valoare inestimabilă…. Încercați să fiți mai buni, că nu se știe ce vă aduce ziua de mâine. AMIN
Anonim
O mizerie de om.Notorietatea sa mizerabila incepuse sa tina prima pagina a ziarelor locale.