Femeie căutată noaptea trecută în Argeș, de negăsit.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești desfășoară cercetări, în urma sesizării din data de 04 iunie a.c., referitoare la plecarea voluntară a numitei FUIOREA ELENA, de 71 de ani, care a plecat de la domiciliul său din localitatea Vedea, în după-amiaza zilei de 04 iunie a.c., în jurul orei 17:00, să culeagă ciuperci în pădure și nu a mai revenit.
Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, 70 de kg, ochi albaștri, păr cărunt.
Vestimentația la momentul plecării: pantaloni de trening, hanorac de culoare închisă și galoși negri, din cauciuc.
Polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au desfășurat activități de căutare, inclusiv pe parcursul nopții trecute.
Pentru identificarea femeii, s-au folosit câinele de urmă și camera cu termoviziune.
Persoanele care pot oferi informații despre cea în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Pitești, la telefon 0248 607 009.