Ursul a ucis la Budeasa. Localnic: „L-a luat şi l-a rupt în două!”
Un bărbat din localitatea Budeasa ne-a anunţat că se teme pentru viaţa sa, după ce un urs a atacat şi ucis o cabalină pe care omul o avea în gospodărie.
Este vorba despre un mânz (FOTO).
S-a întâmplat marţi, pe la ora 23.00, în satul Caloteşti din comuna precizată.
„Ursul a venit, a luat mânzul de lângă iapă şi l-a rupt în două. Avea trei luni. Iar noaptea trecută ursul a dat din nou iama în gospădărie. De această dată am fost pe fază, eram mai multe persoane şi am pornit maşinile ca să-l speriem, să se îndepărteze”, ne-a declarat Gheorghe Oane.
„Poate se iau măsuri, trebuie să se facă ceva, nu putem trăi astfel!”, a mai spus localnicul.
Vă reamintim, prezenţa urşilor în zone tot mai apropiate de municipiul Piteşti este tot mai frecventă, de când animalele au ieşit din hibernare.
În comuna Băbana, trei urși au făcut prăpăd în câteva gospodării. Sălbăticiunile au omorât două animale și au răsturnat mai mulți stupi.
Incidentul a avut loc în jurul orei unu a nopţii de duminică spre luni, când Dispeceratul 112 a fost sesizat despre prezenţa urşilor în localitatea aflată la câţiva kilometri distanţă de Piteşti.
Momentan, autorităţile nu au comunicat măsuri concrete având în vedere aceste situaţii. Decât intervenţiile pe fond acut pentru îndepărtarea animalelor.