CS Mioveni – FC Argeş 0-2.
Echipa FC Argeş a învins sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a şasea a play-out-ului Superligii.
Gazdele au început meciul, practic, de la 0-1, după ce Argesul a deschis scorul înca din minutul 7, prin Calcan. Piteştenii au avut o bară în minutul 18, când Koumbemba a trimis în transversală, iar Facundo Rizzi a dat şi el emoţiii gazdelor în minutul 43, atunci când a luat la ţintă bara. În minutele de prelungire ale primei reprize jucătorii din Mioveni au scos şi lovitura de cap a lui Turda, iar la pauză s-a intrat cu oaspeţii în avantaj, 1-0.
În partea secundă Garita, revenit după suspendarea de două săptămâni, a majorat scorul la 2-0 în minutul 66, iar trei minute mai târziu Liviu Antal a înscris pentru Mioveni. Însă, după consultarea VAR, care a durat câteva minute, arbitrul Sebastian Colţescu a anulat reuşita gazdelor pentru ofsaid.
FC Argeş a reuşit a doua victorie în play-out şi a făcut 20 de puncte, aflându-se pe locul 8 în play-out.
CS Mioveni este deja retrogradată în liga secundă. Echipa galben-verde este pe ultimul loc în play-out, cu 11 puncte, fără victorie şi fără gol marcat în ultimele şase meciuri.
Foto: sport.ro