Un cetățean bulgar va fi judecat la Pitești și ar putea fi trimis la pușcărie, după aproape 5 ani de cercetări.
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 14 iulie 2018, un bărbat necunoscut, identificat ca fiind de cetățenie bulgară, ar fi sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lanț din aur, unui bărbat de 69 de ani, din Morărești, în timp ce se aflau în zona unei parcări.
Având în vedere că bărbatul, în vârstă de 29 de ani, nu a fost identificat pe teritoriul României, în cauză au fost desfășurate mai multe activități de cooperare și corespondență cu autoritățile judiciare din mai multe state membre ale Uniunii Europene, fiind emise două ordine europene de anchetă.
Astfel, în cursul anului 2021, celui în cauză i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, de către organele de urmărire penală din Germania, iar ulterior, în cursul lunii februarie 2023, celui în cauză i-au fost aduse la cunoștință punerea în mișcare a acțiunii penale și calitatea de inculpat.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto descriptiv