Atenție, piteșteni! Este interzisă arderea vegetației uscate.
Avertizările meteorologice referitoare la intensități crescute ale vântului, precum și prevederile legale privind asigurarea climatului de ordine, siguranță publică și securitate la incendiu, în municipiul Pitești, accentuează necesitatea interdicției de ardere a vegetației uscate și a resturilor vegetale pe timp de vânt, în vecinătatea construcțiilor și a amenajărilor gospodărești.
De asemenea, dat fiind faptul că, în ultima perioadă, au fost semnalate mai multe incendii, iar ISU Argeș a fost solicitat să intervină pentru limitarea și stingerea acestora, piteștenii sunt rugați să respecte prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și ale Ordinului MIRA și MADR nr. 605/579/2008 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale, cu modificările ulterioare – prin care a fost instituită obligativitatea solicitării de către cetățeni, de la primărie, a permisului de lucru cu foc premergător executării lucrărilor cu foc deschis la arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale.
Poliția Locală Pitești și membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență vor executa controale și vor dirija echipajele de poliție spre zonele cu vegetație uscată și cu risc de incendiu în municipiul Pitești (Lunca Argeșului, Pădurea Trivale, zona Tancodrom, cartier T. Vladimirescu, str. Bănănăi, zona Turcești etc.) pentru depistarea cetățenilor care încalcă prevederile legale privind apărarea împotriva incendiilor.
Persoanele care observă un incendiu sunt rugate să anunțe, prin orice mijloc, serviciile de urgență, primăria sau poliția.