Reținut după ce și-a amenințat mama, deși avea ordin de protecție.
În ziua de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse, și au reținut un tânăr de 20 de ani, din Pitești.
Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 18 februarie a.c., în timp ce se afla în municipiul Pitești, în fața unei instituții, cel în cauză ar fi adresat amenințări cu acte de violență mamei sale, deși împotriva acestuia era emis un ordin de protecție de către Judecătoria Pitești.
În ziua de 27 februarie, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto: descriptiv