Primarul Cristian Gentea, vizită pe șantiere din Pitești.
“Am făcut astăzi, 15 februarie 2023, o nouă vizită pe câteva dintre șantierele din Pitești și am constatat, cu satisfacție, că se lucrează!
Suntem aproape de finalizarea lucrărilor de reamenajare a noilor locuințe sociale, 55 de garsoniere și 4 apartamente, din fostul Cămin C3 al Liceului Tehnologic „Dimitrie Dima”!
Tot în grafic suntem și cu reconversia căminului școlar C5 al aceluiași colegiu în Centru Multifuncțional Comunitar, unde vor beneficia de servicii persoanele cu dizabilități sau defavorizate social!
De asemenea, se toarnă covorul de tartan la locul de joacă din cartierul Prundu, strada Anghel Saligny, în zona noii parcări amenajate!”.