49.000 de lei, amenzi pentru construcții neconforme în Pitești.
În urma activității din teren a Compartimentului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, din cadrul Poliției Locale Pitești, au fost constatate și sancționate, atât pe parcursul anului 2022, cât și în prima lună a anului în curs, contravenții la Legea 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pentru lucrări de construire realizate fără autorizație de construire, dar și pentru nerespectarea autorizației și/sau a proiectului tehnic. Au fost, de asemenea, constatate lucrări de construire încadrate la infracțiuni de către Legea 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Astfel, în anul 2022, au fost aplicate 62 de sancțiuni pentru contravenții la Legea 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în cuantum de 300 000 de lei, și au fost constituite 12 dosare penale, aflate în instrumentare la Parchet, pentru infracțiuni, conform dispozițiilor art. 24, alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În ianuarie 2023, au fost aplicate 12 sancțiuni pe Legea 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în valoare totală de 49 000 de lei.
Poliția Locală Pitești menține implicarea permanentă în teren, prin acțiuni de verificare a disciplinei în construcții – respectarea autorizațiilor de construire și a măsurilor privind organizarea de șantier, legalitatea ocupării domeniului public cu împrejmuirile de șantier, curățenia pe domeniul public la ieșirile din zonele de șantier etc. – și, în cazurile unde se constată încălcări ale reglementărilor specifice, vor fi aplicate, în continuare, măsurile care se impun, conform competențelor legale.