Argeș. Urmărit de poliție, și-a abandonat mașina și a fugit în pădure.
La data de 02 februarie a.c., în jurul orei 12.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 73, pe raza localității Mărăcineni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care era dat în atenție, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, circa 10 km, până pe raza localității Micești, unde, bărbatul și-a abandonat mașina și a fugit în pădure.
A fost somat să se oprească și unul dintre polițiști a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, însă bărbatul și-a continuat deplasarea, fiind depistat în pădure, de către polițiști, la scurt timp.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, bărbatul, de 29 de ani, din Stâlpeni, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Acesta a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat să fie luate măsurile legale care se impun.