Prinşi cu permise false în Argeş.
În ziua de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 63 de ani, din Cocu, care conducea un autoturism pe DN7, pe raza localității Cotmeana, prezentând pentru verificări un document emis de autoritățile din Republica Moldova, susceptibil a fi fals.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că documentul prezentat nu este valid, iar persoana în cauză nu este deținătoare de permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, 320 și 323 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
În aceeaşi zi, polițiștii din cadrul Secţiei Rurale Albeștii de Argeș au depistat un bărbat de 29 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe DC 295, pe raza localității de domiciliu, prezentând pentru verificări un document emis de autoritățile din Portugalia, susceptibil a fi fals.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că documentul prezentat nu este valid, iar persoana în cauză nu este deținătoare de permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, 320 și 323 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto descriptiv