Incendiu devastator la un depozit de piese auto și anvelope.
Un incendiu puternic s-a produs în această noapte, într-un depozit din municipiul Deva, în care se aflau piese auto și anvelope. La locul incendiului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Deva.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de circa 500 metri pătrați, cu o foarte mare degajare de fum și cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la o altă hală din apropiere. Pompierii au localizat prompt incendiul, după care au acționat mai bine de 4 ore pentru lichidarea acestuia.
Un echipaj de pompieri care încadrează o autospecială de lucru cu apă și spumă se află în continuare, la fața locului, în supraveghere. Având în vedere amploarea evenimentului, la locul intervenției s-au deplasat inspectorul șef al ISU Hunedoara, prefectul județului, șeful Inspecției de Prevenire al ISU Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii de Mediu.
Pagubele materiale înregistrate în urma incendiului urmează a fi evaluate. Din fericire, nu au existat victime. Pentru misiune au fost alocate şase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
Sursa: observator.ro