Tânăr de 20 ani, mort în accident de muncă la Rompetrol.
Un tânăr de 20 de ani din Năvodari a murit, sâmbătă seara, într-un accident de muncă în incinta Rompetrol, pe o rampă automată operată de Midia Marine Terminal.
Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, scrie News.ro.
Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa, Marian Becheanu, a declarat pentru News.ro, că evenimentul a avut loc sâmbătă seară, în timp ce erau făcute manevre ale unor garnituri de vagoane pentru a fi încărcate cu produs petrolier.
„S-a produs evenimentul în timpul efectuării unor manevre a unor garnituri de vagoane în vederea încărcării acesteia cu produs petrolier, în incinta Rompetrol, pe o rampă automată operată de Midia Marine Terminal (n.r – deţinută şi operată de Rompetrol)”, a declarat Marian Becheanu.
El a precizat că victima avea 20 de ani, era din Năvodari şi lucra la Midia Marine Terminal. Şeful ITM Constanţa a precizat că deocamdată nu se ştie cum şi-a pierdut tânărul viaţa. „Am fost la faţa locului cu unul dintre colegii mei şi chiar am încercat să facem o reconstituire a ceea ce s-a întâmplat acolo, se iau declaraţii la acest moment pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul şi în funcţie de acestea, cauzele producerii lui şi reglementările încălcate şi pe cale de consecinţă eventuale responsabilităţi. Nu au fost martori, este important raportul medicol-legal de necropsie şi nu poate fi făcută la acest moment o precizare fermă despre cum s-a produs evenimentul”, a mai declarat Marian Becheanu.
Toţi cei care l-au cunoscut pe Răzvan sunt în stare de şoc. Pe reţelele de soclializare, au fost postate zeci de mesaje de condoleanţe. „Ce băiat tânăr și frumos a luat Dumnezeu la el …”, „Rămas bun, finutul meu drag!”, „Drum bun catre ingeri fratele meu si vechiul meu coleg drag si bun. Odihnește-te in pace”, „Dumnezeu sa te ierte, vechiul meu coleg si fratele meu”, „Dumnezeu sa l ierte și să aibă grijă de sufletul lui!”, „Ai plecat mult prea devreme, Nu ai apucat să-ţi trăieşti viaţa…”, sunt câteva dintre mesaje.
Sursa: ProTV / Foto: DobrogeaTV