Cel mai mare angajator caută sute de oameni pentru fabrica din Argeș.
Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Piteşti, parte a grupului german Leoni, cu vânzări consolidate de 5,1 mld. euro în 2021, are disponibile în prezent 250 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor, dar şi pentru ingineri, controlori de gestiune sau magazineri, la fabrica de cablaje din localitatea Bascov (lângă Piteşti), judeţul Argeş, potrivit informaţiilor de pe site-ul AJOFM (Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă) Argeş.
Compania Leoni Wiring Systems Piteşti a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 371,5 mil. lei, un profit net de aproximativ 8,3 mil. lei, având un număr mediu de 2.311 angajaţi, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Germanii oferă angajaţilor diferite traininguri de formare profesională pentru toate poziţiile din cadrul companiei, cum ar fi soft skills şi cursuri de limbi străine.
Cu aproximativ 13.000 de angajaţi la nivel local, Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România, potrivit datelor de site-ul companiei. Leoni a intrat pe piaţa din România în anul 2000, odată cu deschiderea primei fabrici WSD (Wiring Systems Division) la Arad. Au urmat fabricile din Bistriţa (2002) şi Bascov, lângă Piteşti (2005), iar ulterior au fost deschise fabricile satelit din Beiuş, Luduş, Marghita şi Bumbeşti-Jiu.
Sursa: ziarulfinanciar.ro