În după-amiaza zilei de 07 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că la un autoturism era în desfășurare un incendiu.
De asemenea, la scurt timp după producerea incendiului, un alt autovehicul, având același proprietar, a suferit avarii, fiindu-i sparte două geamuri și o oglindă retrovizoare, iar proprietarul a fost amenințat cu acte de violență de către un bărbat.
Polițiștii de ordine publică și polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat un bărbat de 42 de ani, din Câmpulung, bănuit de comiterea faptelor, care a fost condus la sediul poliției pentru cercetări și luarea măsurilor legale care se impun.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, conform art. 206 și 253 alin. 1 și 4 din Codul Penal.
După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în noaptea de 07 spre 08 ianuarie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, față de acesta, să fie dispuse măsuri preventive.
Foto descriptiv