În perioada 14-20 noiembrie, Teatrul „Al. Davila” Piteşti organizează sub umbrela Consiliului Judeţean trei manifestări de gen împletite într-un singur eveniment de înaltă ţinută artistică. Este vorba despre „Davila Studio Interfest” (ediţia a XX-a), Festivalul Balcanic al Teatrului de Studio (ediţia a VII-a) şi Festivalul „Imago Mundi” – monodramă (ediţia I). Regalul teatral va avea loc săptămâna viitoare, de luni până duminică.
La 14 noiembrie, imediat după deschiderea oficială a Festivalului „Imago Mundi”, Teatrul „Davila” prezintă spectacolul „Blues pentru saxofon alto”, de Doru Moţoc, în regia Luminiţei Borta (ora 18.15). Tot luni sunt programate alte două reprezentaţii: la ora 19.30 bate gongul pentru Teatrul Chişinău (cu „Flori pentru Algernon”), iar la ora 21 iese la rampă Teatrul „Metropol Tirana” (cu „Harabel”).
Mirela NEAGOE