În floarea vârstei, un tânăr s-a spânzurat. Părinții l-au găsit mort.
Miercuri, 7 decembrie 2022, la ora 15:56, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit spânzurat în apartamentul său.
În urma verificărilor s-a constatat că tânărul în vârstă de 31 de ani locuia într-un apartament de pe bulevardul 1 Mai din municipiul Suceava. Tânărul se afla în evidențele unui cabinet psihiatric, suferind de depresie și fiind sub medicamentație.
În cursul zilei de miercuri, părinții au încercat în repetate rânduri să-l contacteze telefonic, dar nu reușit să vorbească. În jurul orelor 14:20 cei doi s-au alarmat și deplasat la domiciliul tânărului, observând că ușa de acces în locuință este închisă pe interior și nu pot pătrunde în apartament. Părinții au sesizat pompierii care au forțat ușa la apartament, iar tânărul a fost găsit spânzurat în baia apartamentului.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs decesul.
(Sursa: Monitorul de Suceava)