Argeș: 12 mandate de aducere, prejudiciu de 280.000 lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal în care se desfășoară cercetări, printre altele, pentru săvârșirea de infracțiunii de ,,deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri”, conform art. 452 din Legea nr. 227/2015 – Codul fiscal, și au reținut un bărbat de 54 de ani, din Poiana Lacului.
Cercetările vizează activitatea infracțională a 14 persoane bănuite, din care una este persoană juridică. Din cercetări s-a stabilit că în perioada ianuarie – decembrie 2021, persoanele în cauză ar fi deținut la adresele de domiciliu, precum și la adresele unor terțe persoane, din Pitești, Căteasca și Poiana Lacului, ar fi produs și/sau achiziționat, în total, cantitatăți însemnate de alcool etilic. Prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la aproximativ 280.000 de lei.
Reamintim faptul că, în ziua de 16 decembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 22 de percheziții domiciliare, în localitățile Pitești, Poiana Lacului, Căteasca, Topoloveni, Bradu, Suseni și Moșoaia. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități ce totalizează aproximativ 10.000 de litri de alcool, sumele de aproape 70.000 de lei și 8.000 de euro, precum și alte bunuri și obiecte.
De asemenea, în zilele de 23 și 24 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare 12 mandate de aducere emise pentru persoanele bănuite, iar în urma administrării probatoriului, în ziua de 23 noiembrie a.c., au fost reținute 4 persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 52 de ani.
În ziua de 24 noiembrie a.c., persoanele reținute au fost prezentate în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, față de acestea fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, stabilind, alături de alte obligații, și obligația de a nu desfășura activități în cadrul unor societăți comerciale, care să implice manipularea sau transportul de alcool etilic sau produse derivate din alcool etilic.
În cursul zilei de astăzi, bărbatul de 54 de ani, din Poiana Lacului, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto: descriptiv