Argeş. În comuna Miroşi un şofer emana alcool
În ziua de 01 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au depistat un bărbat de 52 de ani, din comuna Miroși, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de conducere a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Tot cu dosar penal s-a ales şi un şofer din Teleorman, în vârstă de 47 de ani, oprit de acelaşi echipaj. Şi acesta consumase, potrivit etilotestului, cantităţi de alcool considerabile, peste valoarea admisă de lege şi unde încadrarea este infracţională.
Foto descriptiv